Magic Landscape 3

De ani de zile creez seria mea „peisaje fermecate”. Această serie de picturi nu încearcă să redea pădurile sau câmpiile așa cum sunt ele. Ceea ce încerc să aduc pe pânza mea este o senzație de pădure, o senzație de câmp, o palpitație a unei ceți grele, a unui sol umed și a unei poieni care seamănă cu spatele cald al unui animal pufos.

De ani de zile sunt fascinat de împletirea ramurilor fără frunze din toamna târzie sau primăvara timpurie, când frunzele au căzut sau încă nu au ieșit din muguri. Văd aceste crenguțe în plasă ca o rețea infinită, interconectată, care ascunde un mister voală, și vreau să pătrund înăuntru, chiar în această țesătură fermecată. Creez fiecare peisaj fermecat ca și cum aș crea un mandala. Pictura lor este mai mult o meditație pentru mine decât orice altceva.

A fost o perioadă în viața mea când treceam printr-un moment dificil și toată lumea mă suna, întrebându-mă „Ce faci?” și „Ești bine?”, iar răspunsul meu era: „Acum sunt bine, pictez o pajiște”. Această pajiște a devenit prima pictură din această serie, deși la momentul respectiv nu știam că va deveni o serie, dar simțeam că am găsit în sfârșit ceva cu adevărat important pentru mine. Era anul 2012.

Eram destul de tânăr atunci și era o perioadă de căutare intensă a sinelui meu creativ. Uneori doream să abordez subiecte cu un focus social sau să fac ceva conceptual. Dar acum, când creez peisajele mele fermecate, cred că dacă oamenii ar asculta mai mult sentimentul pe care îl ai stând pe un deal și privind în jos spre pajiștile acoperite de blană de iarbă, sau senzația de magie pe care o simți intrând într-o pădure fermecată — senzații bine cunoscute oamenilor din diferite culturi și clase sociale — atunci cu siguranță ar exista mai puțin rău pe acest Pământ.

Odată, în noiembrie, am venit în pădurea mea preferată. Pădurile erau umede și pădurea era violetă. Solul era roșu-rugină, înroșit de frunzele căzute care începuseră să se descompună. Am privit toată această frumusețe și m-am gândit: „Este atât de sublimă, încât nu mi-ar părea rău să mor și să mă contopesc cu această lume magică.” Îmi pictez peisajele ca modele, ca abstracții. Nu mă interesează asemănarea fizică exactă.